Clubul Montan EcoXtrem

Sambata dimineata. Ora 6.20

Cand somul ar fi trebuit sa fie mai dulce, ne aduna la intrarea in Parcul Herastrau. Cu greu si cu intarziere purcedem la drum. Dupa prima cafea (din prima benzinarie, bineinteles ) incepem sa ne dezmortim si sa devenim activi. Cum ne astepta un drum destul de lung, am facut ce stie romanul sa faca mai bine – am inceput sa filozofam. La noi in masina, subiectul zilei: care o fi faza cu pescuitul si, mare dezbatere mare, ce insemana ‘pescuit sportiv’? Or fi alergand aia cu undita in mana?!?
Dilema a ramas, bineinteles, nerezolvata dar drumul nostru se apropia de sfarsit asa ca am trecut de la filozofat pe tema pescuitului la analiza celor cateva gropi pline cu apa care ne desparteau de Garofita Pietrei Craiului, casa noastra pentru urmatoarele 2 zile.

Ajunsi acolo, ne-am cazat, am pregatit rucsacii de tura si ne-am adunat in fata cabanei pentu sesiunea de geno, unii pentru ca nu aveau fluier, altii pentru ca aveau dar nu stiau cum sa il foloseasca .

Intr-un final, pornim intraseu hidratati, cu muschii incalziti si plini de energie.

Dupa prima portiune de traseu, prima pauza a venit si cu un mic ‘test’ marca Dragos numai ca, surprinzator, de data asta se pare ca stiam pe unde mergem .
Ametiti si hipnotizati de privelistea oferita de creste, ajungem la primul ‘punct de mare interes’ al traseului, Marele Grohotis (nou prilej de filozofat. Concluzia generala: subiectii chestionati se gandesc la porci cand aud de el ).

Marele Grohotis, in aparenta aproape neinteresant (cer scuze celor care reusesc sa il aprecieze) ne-a oferit multe surprize si multe premiere. Astfel, acolo, multi dintre noi am vazut pentru prima data o floare de colt.

Tin sa mentionez ca toate florile au ramas acolo, in cazul in care cineva era ingrijorat. Tot aici, am zarit in departare si o capra neagra si, surprizele oferite de Marele Grohotis nu se opresc aici – pe drumul de intoarcere ne va mai oferi un spectacol pe care probabil putini au avut ocazia sa il vada.
Lasand grohotisul in urma, ne abatem spre Cerdacul Staciului, unde am putut sa ne racorim in mica grota si sa admiram ‘talentul’ naturii de a crea forme.

Cu greu ne desprindem de Cerdacul Stanciului si ne continuam drumul, urmatorul target fiind locul numit ‘La Zaplaz’, care este, si aici imi permit sa il citez pe Danut, ‘o stare de spirit’. Pentru cei ca mine, care habar nu au ce inseamna zaplaz, taica DEX zice: ‘ZAPLAZ s. v. gard, imprejmuire, ingraditura, ocol, uluca.’.

Dupa ce unii au ‘simtit’ zaplazul, altii nu, dar toti ne-am bucurat de peisaj, a venit momentul trist al evaluarii rezervelor de apa. Avand in vedere ca acestea lipseau cu desavarsire si surse de apa pe traseu nu erau, am hotarat, ajutati de prietenul nostru soarele care ne dogorea fara nicio retinere, ca nu e cazul sa ne expunem deshidratarii Xtreme si am renuntat la a mai urca spre creasta (cum era planul initial).
Asadar, am pornit inapoi spre Marele Groh-Groh-otis . Ajunsi acolo, am fost atentionati de niste turisti care sosisera mai devreme sa ne miscam incet si in liniste ca sa nu speriem caprele ( pe aceasta cale ii multumim lui Adita care s-a ocupat de mentinerea disciplinei si s-a asigurat ca toata lumea vede spectacolul pe care ni l-a oferit natura). Cand ne-a apropiat, am avut ocazia sa vedem nu mai putin de 6 capre negre, la o aruncatura de bat de noi.

Le-am admirat pret de aproape jumatate de ora, dupa care ne-am cotinuat drumul.
La intoarcere, cum pe unii in chinuia setea mai rau decat pe altii, 3 pesoane s-au rupt de grup si au luat-o la pas vioi spre cabana.
Din cate am inteles, eu am facut parte din grupul de 3 dezertori, pe traseul de intoacere a avut loc un exercitiu practic de supravietuire – construirea unei targi si transportarea unui ranit. Daca cineva ar vrea si ar putea sa povesteasca ce si cum s-a intamplat, ar avea recunostinta mea vesnica.

Ajunsi la cabana, ne-am recules si am trecut la activitati gospodaresti. Si cum mancarea nu se face singura, cu mic cu mare am pus toti mana pe cutit, briceag, corp contondent neidentificat si am dat o mana de ajutor la pregatirea ciorbei si a verzei cu afumatura.
As vrea sa le multumesc bucatarilor sefi, Oana P, Danut si Adita care au gatit cea mai buna ciorba si cea mai buna varza la ceaun si care s-au ocupat de mancare in timp ce restul lumii, dupa ce s-a terminat cu tocatul legumelor, se ocupa de bere si de povesti. Va multumim din nou si apreciem efortul vostru.

A urmat o noapte lunga, una dintre cele mai frumoase din iesirile de pana acum (la mare concurenta cu Montaniada), cu ‘chitareala’ (copyright Raluca, furat de pe facebook), povesti si un strop de vin (bun si mai putin bun ).

Dimineata ne-am incalzit cu Dan si Vas, dupa care ne-am imbarcat in masini si am pornit spre Cheile Dambovicioarei, unde ne astepta o alta zi Xtrema.
Ajusi acolo, in timp ce Dragos si Saca au pregatit ‘terenul de joaca’ noi am putut vedea armata romana in actiune la catarat.

Cum bietul Bon Jovi nu putea canta intr-o piata mare si goala, cei cu bilete au intrat printre primii la rapel din ‘turnulet’ si, nu stiu despre altii, dar eu habar nu aveam in ce ma bagam. Mica precizare, am intles ca ‘turnuletul’ avea undeva la 60 de metri. De jos in sus se vede altfel decat de sus in jos – aveam sa invat asta pe pielea mea .
Urcusul spre varful turnuletului a fost destul de greu (pentru mine) si cu momente in care am vrut sa ma intorc – noroc ca nu aveam pe unde (merci Calin pentru sustinere si rabdare). Ajunsi in varf, am asteptat sa fim echipati. Raluca, mai curajoasa, a coborat prima in timp ce eu am ramas sus sa imi mai rumeg un pic frica. Coborarea a fost spetaculoasa si, cel putin eu, nu am termen de comparatie pentru senzatiile pe care le-am trait, atat sus cat si in timpul coborarii.

Tin sa ii multumesc lui Dragos, care am inteles ca a stat acolo sus pana foarte tarziu (si nu vreti sa stiti cum batea soarele), pentru a da ocazia tuturor doritorilor sa se rapeleze.
A fost una dintre cele mai frumoase iesiri ale EcoXtrem, cu multe premiere si multa adrenalina. Sincer, cuvintele mi se par de prisos si cei care au fost in iesire stiu ca nu prea ai cum sa descrii in cuvinte ce s-a intamplat acolo dar, daca ‘partidul’ o cere, am incercat .
As vrea sa inchei mutumindu-le organizatorilor, instructorilor si bucatarilor pentru weekendul de neuitat pe care ni l-au oferit.

Cristina Sava