Clubul Montan EcoXtrem

Custura Saratii (2.08-7.08 2010)

Ziua 1

Aventura incepe pe 2 august, dimineata, dupa ce lumea se intorsese cu o zi inainte din Parcul National Buila-Vanturarita. Deci, nedormiti dar proaspat spalati pe cap (foarte important amanunt mai ales pentru toate cele ce vor urma), pornim la drum sa muncim pentru patrie. Pionierii in cauza: Cristian Capisizu, Loredana Cirstea,Vlad Chiciudean, Silviu Chirila, Daniel Coman, Alin Mustata, Daniel Natu, Oana Petrea (reprezentand clubul EcoXtrem), Christian Tzurcanu (independent), Paul a.k.a.  Bundy (convins si el sa se alature cauzei), Andrei Georgescu a.k.a. Dolores (domnu’ cu turbanu’) bineinteles condusi de domnul Relu Nica (Salvamont Arges si membru de onoare EcoXtrem, fara de care nimic din ce s-a intamplat nu ar fi fost posibil – deci, multumim!).

Adunaaarea! Si toate bagajele si oamenii sunt indesati in masini. Oprire mare la Pitesti pentru inghetata (ieftina si buna), dar si pentru mancarea cea de … toata saptamana care urma. Atunci am vazut pentru prima data si lanturile ce trebuiau carate si montate sus, sus pe munte si, cu ele in gand, ne-am aprovizionat regeste. Urmatoarea oprire a fost la Curtea de Arges pentru leucoplast si alte cele (ca cine stie). Intr-un sfarsit ne-am trezit la poalele Fagarasului, la Piscul Negru. Dupa ce am mancat acolo bine (unii chiar foarte foarte bine) ne-am pornit pe separat bagaje si carat sus ce se putea. Lanturile le-am lasat pe urmatoarea zi, fiindca urmau sa intre in scena magarusii.

Astfel pornim noi la drum, cu mandrie in suflet si dragoste de neam. In scurt timp domnul Christian se elibereaza de povara papucilor si o ia cu sentiment la chishorul gol-golut. Tot el ajunge primul la dulaii de stana care il inconjoara – noi stateam frumusel mai departe si discutam problema. Cand colo vine Dolores din urma si incepe sa le dea cu “Naaa la ooi!!”. Ce sa vezi ca latosii s-au cam dat la o parte (pai venea cavaleria grea din spate). I-am zis ceva de dulce celei care pazea oile (sau oile pe ea) si ne-am vazut de drum. De aici si pana sus a fost cam asa: urcus, urcus, transpiratie, afine, apa de izvor (nu va ganditi la cantec, va rog), voie buna si Snickers. Domnul Capisizu, mergand catinel-catinel a ajuns primul si s-a ingrijit sa anunte muntomanii de la si de pe langa Refugiul Caltun ca  il vom lua cu asalt. Toata lumea ajunge, ne ocupam posturile, mancam, vorbim, adormim. Numai doi o iau tiptil catre Piscul Negru ca sa fie si mai fresh dimineata si sa aduca lanturi si restul de bagaje si sa traga de magari. Nici nu trebuie sa va mai spun cat de frumos a fost drumul si cum se vedea lacul Caltun cand am ajuns acolo seara. E suficient sa stiti ca unora le-a trecut oboseala instant.

Ziua 2

Fetele si Alin raman la refugiu ca sa aranjeze lucrurile, sa puna cortul, sa filtreze niste apa (episodul baietii si indigestia), sa faca plaja, sa se dea cu lotiune, sa doarma, sa faca pe cainii de paza, sa se uite dupa baieti (ai nostri, normal), sa puna apa la incalzit la primus. Obosite de asteptare, fetele sunt revigorate de venirea cavalerilor cu rucsaci – avand ca sol de pace pe Silviu, si se pun pe facut ciorba. Mare intalnire mare cu magarusii de care au tras Dan si Bundy (auzisem ca sunt patru magarusi, mare uimire cand am vazut doar doua patrupede…hmmm) Poze cu magarusii!! Doua la 10 lei! (offf, fi-r-ar el de timer).

Se incheie si ziua asta la un moment dat, dupa obisnuitele momente de palavragit, panarama and co. Si mergem la culcare cu ganduri mari pentru ziua urmatoare. Bineinteles, doi negri mititei o iau iar in jos spre Pisc, tragand dupa ei saracele animale. In noapte, se continua episodul baietii si indigestia si asa se declanseaza precedentul dormitului afara la usa refugiului.

Ziua 3

Treziiiireeeaa!! Mancam ceva rapid, ne echipam, ne incarcam cu lanturi, ne punem cashchetele si inainte cu tupeu! Prima pe lista: Strunga Doamnei (la 30-40 min de refugiu). Ajungem, ne uitam la Relu cum manuieste rotopercutanta (invatam si cuvinte noi, pai ce credeti?) pentru a da gauri, ajutat de Dolo si de Christian (mainile – sau picioarele – drepte alte lui Relu). Avem prima batalie importanta cu musculitele care ne muscau de orice gaseau. Se termina treaba, care arata frumos – lanturile stralucesc in bataia soarelui care de fapt apusese, strunga ne multumea fiindca i-am  adus bling-bling-uri, muntomanii pe timp de ploaie ne multumeau ca nu-si mai rupeau gatul pe acolo si tot asa.

Flacaii (incluzand si fetele) se intorc acasa la refugiu dupa ce au prins apusul pe stanci si isi incheie ziua cu lasere pe lac si cu magnificul dus…cu servetele. Lumea doarme – unii inauntru, altii afara (unii au numarat stele cazatoare, altii au curatat saci de dormit si saltele – “Daaa bun ii vinu’ ghiurghiuliu maai!” si un “La multi ani!” pt Vlad). Va spun acum ca, in timp ce unii faceau oua-ochiuri pe asfalt in orase, altii stateau pe un munte, langa un lac, sub niste stele si se gandeau cat de usor poti sa te simti fericit.

Ziua 4

Treziiireeeaaa!! Alta zi, alte servetele umede, alte obiective pe lista: Strunga Dracului(langa Strunga Doamnei) si Custura Saratii. Ne echipam si pornim. Toata lumea obligatoriu 2 l de apa la el! (pe langa lanturi si altele…uff uff mai mai). Strunga era in stare buna, doar cateva lanturi de peticeala, o scarita foaarte bine plasata si treaba a fost gata. Acum dai si urca pe ea (fundu-i greu si fara balast, dar asa…). Pana sa ajungem sus a zis si ploaia ca vrea si ea cu noi si ce sa facem, ca ne-a fost rusine sa zicem nu. De la Strunga pana spre Varful Negoiu (la 1,5-2 ore de la refugiu) si apoi si spre Custura au vrut si ceata si vantul sa vina (ce sa-i faci!?). Ba inca am avut si un invitat surpriza tocmai sus pe varf – eu cred ca a vrut si el sa intre in poza – : domnul Fulgerica a vrut sa ne salute de pe stalpul din spatele nostru. Inutil sa spun cat de scurt ni s-a parut drumul pana mai spre poale dupa asa strafulgerare de idei.

Cand ne-am vazut mai la adapost de ploaie si vant am pus de un popas cu mancare si bautura. Dai cu mancare, dai cu apa, dintii tot clantaneau (si nu de prea cald). Ne facem curaj si o luam la pas. Ajungem la custura – plin vant, ploaia nu vrea sa fie alt fel decat uda, peisaj nema ca era ceata si hai cu rotopercutanta pana i se termina bateria!

Fetele au zis pas la a mai cobori pe Custura si au asteptat sus (maaare greseala! Brrrr brrrr si iar brrr ca faceau trishpe-paishpe de frig). Flacaii s-au dus la munca si dusi au fost … pana s-au intors. Fetele – in extaz. Si ca sa fie totul frumos, s-a dus si ceata si am putut sa ne bucuram de peisaj. La intoarcere dam de Dan si de Chiciu care mai aduceau lanturi ca sa fie pentru ziua urmatoare.  O parte s-a intors pe Strunga Dracului si alta parte pe Strunga Doamnei (si asa am aflat ca Doamna poate sa fie mai a dracului decat Dracul – a dracului de lunga). Astfel se incheie o noua zi pentru voinicii nostri, care ajung la refugiu uzi fleasca si dornici de ciorbita si ciocolata calda pregatite special de domnul Alin. Si cum puteam sa uit de pastele cu finetti (inefabil).

Ziua 5

Treziii(auch!)reeeaa!! Iar Custura, tot cu lanturi (pentru unii mai putine decat ziua precedenta ca nahh…incepuse oboseala sa se tina si ea de noi). De data asta avem grija sa luam mai multa macare la noi, sa ne imbracam mai bine pentru ploaie, sa luam prelata si alte cele. Pentru a treia oara ajungem pe varf, ne mai pozam putin (de data asta fara prietenul surpriza) si continuam drumul. Mancam la popasul cunoscut deja, ne mai uscam hainele, impartim ciocolata (O bucatica la fiecare! Aia e bucatica mea!!) si pornim. Ajungem la Custura si de data asta toata lumea coboara. Totul e bine si frumos si ajungem acolo unde baietii ramasesera cu o zi inainte. Usor usor ne-am catarat, am carat, am dat gauri cu rotopercutanta proaspat incarcata pana am terminat si ne-a prins si ploaia. Aici a intrat in scena prelata pusa strategic intre stanci, unde ne-am mai impartit din macarea putina si am asteptat multumiti ca nu mai suntem uzi si nu mai degeram de frig.

Dupa rafale, baietii s-au dus sa monteze placutele cu EcoXtrem care atesta prezenta si munca noastra, iar apoi ne-am luat jucariile si am plecat spre casa, ajungand pentru a patra oara in doua zile pe Negoiu. Ne-am umflat bine in pene cu aer de varf, am admirat pentru ultima oara si am pornit toti sa coboram pe Strunga Dracului cu burnita in spate. Macar Dan a prins apusul in moment de ne-ceata, sus pe strunga – din pacate a fost singurul. Si dai si coboara (cati muschi am mai descoperit atunci..). Partea buna – intunericul ne-a prins abia dupa ce am coborat strunga. Partea mai putin buna – aveam de mers inca 40 de minute pe intuneric, cu putine frontale (traiasca vederea scotopica!). In final ajungem la refugiu, la mancare, la sacii de dormit, la discutii filosofice, la ras, la demonstratiile de ninjutsu ale lui Relu (victima – Dolores) si cel mai important la ceai si ciocolata calda!

Ziua 6

Ne trezim relaxat, ne pregatim de plecare, ne strangem lucrurile, ne adunam gunoiul, primim cereri sa ducem si gunoiul altora (aaaa…not!) si hai cu coborarea. Jos la Pisc, dupa ce ne aranjam lucrurile, adica le indesam in doua camarute, Relu ne duce la “Parintele”, care, ati ghicit, chiar era preot (cel putin dupa imbracaminte). Parintele ne pune la masa si cu ochii lui albastri incepe sa scruteze “mediul” (nu de alta, dar tocmai trecea o “achizitie” noua catre bucatarie). Au urmat multe glume, rasete infundate, Dolores care voia sa se calugareasca sub obladuirea Parintelui. Concluzia: aveti grija sub ce sutana va bagati capul pentru a va spune pacatele. Dar ca sa fim seriosi, ii multumim pentru primire si pentru mancare si pentru socata.

Apoi Relu ne-a dus pe Transfagarasan, pe la cabana Capra, pe la Lacul Balea, pe la domnul cu sunca, cas, covrigi, sirop si mai ales castraveti murati! Mai pe seara baietii au incercat sa faca focul. Dupa lupte seculare focul s-a aprins….si s-a stins, iar baietii s-au dus la fotbal si Relu a folosit lampa magica cu gaz din dotare si a facut foculetul ravnit. A fost seara de relaxare, unii au admirat fulgerele la malul rauletului…in sacul de dormit…pana au adormit de-a dreptul (noroc ca s-au trezit inainte de a incepe furtuna), altii s-au gandit la nemurirea sufletului si tot asa.

Noroc am avut cu carul. De ce? Ei bine, in noaptea aia Transfagarasanul a fost inchis din cauza viiturilor si nici nu vrem sa stim ce a fost sus la refugiu (la cat era de luminat cerul, probabil ca aia care au iesit in 2000 cu haine albe pe strada ar fi zis ca vine Apocalipsa). Relu fost sunat si rugat sa vina sa ajute oamenii sa iasa din viituri si asa, impreuna cu Oana, Dan si Silviu au pornit in misiunea de salvare in miez de noapte. Restul s-a culcat la loc ca niste oameni fericiti, dupa niste vin binemeritat.

Ziua 7

La trezire am avut surpriza sa vedem ca afara era insorit si frumos, perfect pentru planurile de caiac ale lui Relu si Dan. Asa ca am ajuns la Vidraru si ne-am dat cu caiacele si cu neoprenele. Am inotat, am vaslit, am facut sarituri, am stresat oamenii care vasleau si care trebuiau sa ne care si pe noi agatati de pupa iar apoi ni s-a facut foame si baietii s-au chinuit sa care caiacele prin noroi, inapoi pe masini. Intr-un final a urmat drumul de intoarcere, cu oprire la Vidraru pentru a vedea barajul pe supraplin (noi si alte sute de persoane).

Drept concluzie, a fost o iesire pe care o vom tine minte fiindca am facut mult mai mult decat sa ne plimbam pe munte: am lucrat impreuna pentru ceva durabil. Si ce a fost mai frumos nu a fost rezultatul, ci munca sanatoasa si efortul depus de-a lungul zilelor. Imi mentin parerea ca oamenii se inteleg cel mai bine pe munte sau atunci cand muncesc fizic la un proiect comun (nu va ganditi la prostii!). Iar cea mai frumoasa senzatie a fost aceea cand stropii de apa ne-au atins pielea batuta de vant….la dus.

Autor: Loredana Cirstea

Galerie foto:

Custura Saratii